joi, 26 ianuarie 2017

Endometrioza

Endometrioza rămâne o boală misterioasă, în ciuda progreselor pe care le-a înregistrat știința în ultimele decenii. Este una dintre principalele cauze ale infertilității feminine.
Endometrioza apare atunci când mucoasa endometrială a uterului se ataşează de alte organe din afara uterului. Cu alte cuvinte, este o afecţiune ginecologică, care implică dezvoltarea unor celule similare cu cele care formează interiorul uterului (celule endometriale), dar în poziționate în afara uterului. Astfel, la femeile care suferă de endometrioză se poate depista țesut endometrial, care în mod normal căptușește cavitatea uterină, în zone imprevizibile: ovare, vezică urinară, plămâni, țesut miocardic etc.
În timpul menstruaţiei, celulele endometriale sunt eliminate, dar mucoasa din afară uterului nu are nicio modalitate de a părăsi corpul. Această mucoasă continuă să se inflameze în timpul ovulaţiei şi menstruaţiei şi se poate rupe şi sângera, sau poate forma ţesut cicatricial dureros. Aceste implanturi sau leziuni se dezvoltă anormal, provocând durere şi disconfort. Conform specialiştilor, această boală afectează cu precădere femei cu vârste între 25-40 ani. Nu reprezintă numai una din cauzele principale ale infertilităţii la femei, ci și a durerilor pelviene cronice şi a intervenţiilor chirurgicale ginecologice.

Care sunt cauzele endometriozei?

Cauza endometriozei rămâne necunoscută, în ciuda progreselor înregistrate în domeniul medical. Unii experţi au dedus câteva posibilităţi, dar nimic definitiv nu a fost dovedit.
O posibilă teorie susţine faptul că, la menstruaţie, ţesutul menstrual este împins retrograd în trompele uterine, intră în cavitatea abdominală şi se implantează la nivelul pelvisului, determinând astfel simptomele endometriozei. În timpul menstruaţiei, ţesutul ectopic sângerează, la fel ca endometrul din interiorul uterului. Sângele din aceste regiuni poate cauza iritaţii ale ţesuturilor învecinate, care se inflamează. În timp, se formează chisturile şi ţesutul cicatricial. Majoritatea medicilor consideră că toate femeile trec printr-o formă de retrogradare a ţesutului menstrual în trompele uterine, însă cele care au probleme imunitare ajung să dezvolte endometrioză.
Conform altor teorii, există o predispoziţie ereditară de apariţie a endometriozei, celulele endometriale dezvoltându-se în afara uterului încă din perioada dezvoltării fetale. Odată ce femeia ajunge la vârsta adultă şi are menstruaţie, aceste celule devin leziuni care provoacă durere şi disconfort.
Teoriile care învinuiesc bagajul genetic susţin că femeile care au mai avut cazuri de endometrioză în familie au mai mare şanse să aibă fete care să sufere de această boală.

Care sunt simptomele endometriozei?

Simptomele endometriozei ar putea fi următoarele:
  • dureri pelviene cronice sau intermitente;
  • dismenoree (menstruaţie dureroasă);
  • infertilitate;
  • durere în timpul raporturilor sexuale;
  • scaune dureroase;
  • oboseală;
  • sângerări abundente sau neregulate;
  • durere în timpul ovulaţiei;
  • probleme gastro-intestinale (constipaţie, diaree, balonare);
  • urinări dureroase;
  • dureri de spate.
 Cum este diagnosticată endometrioza?
  • Endometrioza poate fi diagnosticată doar prin intervenţie chirurgicală. Ultrasunetele, RMN-ul şi tomografiile nu sunt
  • concludente în diagnosticarea endometriozei. Un medic, de obicei, studiază istoricul simptomelor şi decide dacă o
  • procedură chirurgicală este necesară pentru determinarea unui diagnostic. O procedură de laparoscopie sau laparotomie este
  • utilizată atunci când se încearcă diagnosticarea endometriozei.

Există un tratament pentru endometrioză?

  • Nu există tratament pentru endometrioză, dar există tratament menit să ajute femeile să îşi gestioneze şi amelioreze
  • simptomele endometriozei.
 Care este tratamentul pentru simptomele endometriozei?
Tratamentul pentru endometrioză poate consta în:
Medicamente pentru durere: Unele medicamente care se pot elibera fără reţetă, cum este aspirina sau ibuprofenul, pot uşura disconfortul femeilor suferinde de endometrioză. Medicamentele care necesită reţetă pot fi necesare dacă durerea nu se ameliorează.
Terapie cu hormoni: Medicamentele cu hormoni sunt administrate pentru a încerca a se opri ovulaţia pentru o perioadă cât se poate de lungă, în aşa fel încât implanturile sau leziunile să nu se agraveze. Aceste medicamente pot include contraceptive orale, pilule cu progesteron şi analogi GnRH. Majoritatea acestor terapii pot fi administrate pentru o perioadă limitată de timp, iar efectele secundare pot cauza probleme pentru unele femei. Terapiile cu hormoni sunt folosite pentru a îndepărta simptomele şi sunt eficiente mai ales după efectuarea unui tratament chirurgical.
Chirurgie: Chirurgia conservatoare este folosită în diagnosticarea, eliminarea excrescenţelor, calmarea durerii şi mărirea şanselor ca femeia să rămână însărcinată. Chirurgia conservatoare se face de obicei printr-o laparoscopie sau laparotomie. În unele cazuri, o intervenţie chirurgicală mai radicală, cum ar fi o histerectomie, este recomandată în tratarea endometriozei.
Terapii alternative și complementare: Unele femei au apelat la diferite tipuri de tratamente alternative pentru tratarea endometriozei. Remedii precum vitaminele şi ierburile, schimbările de dietă, acupunctură şi medicina chinezească s-au dovedit a fi utile în gestionarea endometriozei. Discută cu un medic care practică terapii alternative și complementare despre modalităţi de a trata simptomele endometriozei.

1.437 de comentarii:

«Cel mai vechi   ‹Mai vechi   1001 – 1200 din 1437   Mai noi›   Cele mai noi»
Lumi Bal spunea...

Marina Rasnoveanu cam nasoala treaba acum ca sunt In concediu in cipru si sangerez de vreo Doua saptamani non stop datorita pilulelor cezarette

Marina Rasnoveanu spunea...

Dar o mai fi cineva care nu sangereaza de la AC? Ca in ultimul timp in fiecare zi aud de cate un caz

Didi Lulu spunea...

Sa ridic mana, o singura sangerare tip menstra intr-un an si ceva...

Lenuta Si Ciprian Ignat spunea...

Eu de ex lucrez intr-o statiune cu apa sarata sji de anul trecut am observat ca nu pot sta mai mult in bazin de 10 minute ca ma doare burta, am palpitatii si imi vin caldurile....acuma nu stiu ce sa zic

Lumi Bal spunea...

Didi Lulu esti o norocoasa

Didi Lulu spunea...

Lumi Bal sper sa fie si sunstanta una potrivita pt mai multe persoane, cert e ca nu am probleme cu luteranul. Cat despre apa sărată,de mare(ca atat am experimentat), mie una imi face bine,in rest stiu ca avem restrictii la kineto(putem face fara a antrena muschii abdominali) , iar tratamente cu nămol intravaginal, nu as face(nu mi se pare igienic sau folositor-parere personala). Oricum organismul iti spune ce ii place si ce nu,la mare ma refer...program atent de plajă si bai atat cat iti permite si distracție,ca doare e concediu.

Alexandra Filip Catana spunea...

Mie mi-a recomandat medicul sa stau mult la soare la mare, că se mai 'usuca' din aderențe: sintetizăm vitamina d, endorfine, etc, benefice in endo. Soarele este benefic pentru noi. Bineînțeles, stăm la plaja 'cu cap' și la orele potrivite. Ca să evităm cremele de protecție putem sta de la răsărit până pe la 9:00 dimineață și seara, spre apus. Eu sunt ok la soare, îmi place, îmi face bine să mă încălzesc și după, dorm neîntoarsă, ceea ce mie rar mi se întâmplă.

Mocanu Ioana spunea...

La techirghiol se fac la gineco niste tampoane cu namol cald alternate cu irigatii cu apa din lac incalzita.
Eu personal nu am endometrioza diagnosticata de vreun dr pt ca nu am ajuns la dr. Dar am dureri crunte de la 12 ani de cand mi-a venit menstruatia. (Dureri ca la nasteri - am 3 si stiu ce vorbesc).
Datorita unui reumatism articular acut a trebuit sa fac tratament cu namol de techirghiol de cand aveam 7 ani. Datorita namolului de acolo am scapat de tratamentul cu moldamin si daca merg anual sa fac 2-3 sapt de impachetari reusesc sa tin durerile reumatismale si inflamatiile sub control.
Pe partea de gineco e adevarat ca nu se face namol cand esti la menstruatie.
Cu mana pe inima va spun ca de cand am facut impachetari cu namol intravaginal prima menstruatie dupa tratament e minunata. Fara dureri.
Restrictie e la intrarea in mare pt ca apa e mult mai rece fata de cea din lac.
Nu sunt specialista, spun prin ce am trecut eu.

Ana Gabriela spunea...

Eu probleme cu menstra nu prea mai am pentru ca sunt la premenopauza.....si imi vine mai rar.

Ana Gabriela spunea...

Am rezervare la Manastirea Sf. Maria. Acolo nu cred ca sunt proceduri cu tampoane cu namol....

Mocanu Ioana spunea...

Nu. Doar la sanatoriu, dupa consult gineco la ultimul etaj. Stiu ca se fac si cu plata.

Sorina Cristina Istrate spunea...


Buna fetele! Am si eu o nedumerire... Ce se va intampla cu noi la menopauza? Mai bine zis, ce se va intampla cu chisturile care nu au fost operate, cu aderentele ramase etc..???? Cunoaste cineva o persoana cu endometrioza ajunsa la menopauza? Cum se simte? E ok? La ce ar trebui sa ne asteptam? Sau poate pun aceasta intrebare prea devreme? Multumesc! O zi frumoasa!

Maria Bujor spunea...

Si eu sunt curioasă. Am 43 de ani.M -am operat doar o dată. Am avut o sarcină. Țin endometrioza sub control cu anticonceptionale.dar ce se intampla după?

Sorina Cristina Istrate spunea...

Eu am 40 si tot asa o tin sub control. Ce anticonceptionale folosesti?

Maria Bujor spunea...

Yasmen.

Sorina Cristina Istrate spunea...

Multumesc pt raspuns

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Nu stiu sa va explic f bine. Vă pot spune exemplul meu: 28 de ani, endo grad 4 etc. Dr Simedrea mi-a spus că e o endo agresivă și ii e teama din cauza vârstei. Dacă aș avea 38 de ani, nici nu s-a stresa. Imi repeta faptul că la menopauza endo nu prea mai are putere sa faca ,, ravagii"

Cristina Rachel spunea...

Cred ca e exact ca atunci cand esti in menopauza indusa. Ramane pe loc sau regreseaza. Chistul meu s a micsorat. Deci cred ca nu o sa mai poata face ceva.

Sorina Cristina Istrate spunea...

Aha! Merci

Lumi Bal spunea...

Exact asta vroiam si Eu sa postez cu cateva zile in urma!avem cazuri concrete?

Sorina Cristina Istrate spunea...

Eu nu cunosc, dar intrebarea asta ma framanta de multisor :)

Lumi Bal spunea...

Am ajuns sa ,,suflu si in iaurt” dupa atat Regim ti it,Doua operati si mii de controale plus rmn-uri cu protocoale si hirocolon de ultima generatie si asiguratea doctorilor ca totul este ,,sub control “ dupa care sa am arsuri si noduluri pe ambii plamani!

Sorina Cristina Istrate spunea...

offf!!!!

Christina CriCri spunea...

Lumi Bal cum s-au depistat pe plamani?

Angela Răduță spunea...

Buna fetelor,eu sunt la menopauza si operata de endo anul trecut pe 22.06.Deocamdata sunt bine chisturi nu au apărut pana acum in schimb nu ma lasă in pace infecția urinară ,ma lupt cu ea dinainte de operație ,am încercat de toate si vaccin ,homeopate ,antibiotice ,ceaiuri, nu funcționează nimic .Orice întrebări aveți nu ezitați sa mi le adresați ,in limita timpului liber va răspund cu drag!

Clar Isa Iordache spunea...

Angela ce vaccin ai facut? Pt ce anume din infectiile urinare? Multumesc.

Angela Răduță spunea...

Strovac se numește si este pentru e coli

Clar Isa Iordache spunea...

L-ai luat de la noi din tara sau este cel din Franta? Multumesc.

Angela Răduță spunea...


Este cel din Germania ,eu locuiesc aici

Clar Isa Iordache spunea...

Asa. Germania. Am incurcat eu. Si nu ti-a rezolvat nici acela?

Angela Răduță spunea...

Nu ma rezolvat de tot ,nu mai am Infecții atât de dese dar încă mai am si ma arde si ustura câteodată ,doctorul spune ca este si de la menopauza pe baza hormonală

Clar Isa Iordache spunea...

Multumesc mult pentru raspunsuri, Angela. Am si eu recomandare pt el si chiar ma ajutau niste pareri.

Angela Răduță spunea...

Cu placere !

Floricel Elena Camelia spunea...

Eu ma lupt cu ecoli de un an de zile apare ....dispare după tratament si am endometrioza grad 2 si nu am luat anticonceptionale pentru a intra la menopauza

Clar Isa Iordache spunea...

Eu din 2014 ma "distrez". Mai nou fac vaccinuri. :)

Hagineagu Seza spunea...

Ai reusit sa scapi de ecoli Clar Isa?
Am primit si eu recomandare pt vaccin Strovac.

Clar Isa Iordache spunea...

Hagineagu Seza Da!

Angy Olaru spunea...

Angela Răduță îmi poți spune ce tratament homeopat ai luat? Și eu am avut e coli și după un an de chin am scăpat de el cu ajutorul tratamentului homeopat

Angy Olaru spunea...

Am luat tratamentul perioada lunga aproape un an și apoi mi-a recomandat sa iau colibacilinum 200 ch o data pe săptămână mult timp.Esfe important sa duci tratamentul la bun sfârșit!

Angela Răduță spunea...

Angy Olaru da este important dar între timp am aflat ca am cistocel,muschii abodomenului sunt lăsați si din aceasta cauza am probleme cu vezica,acum încerc exerciții kegel,sa vedem ce o mai fi!si am primit si niște ovule oekolp se numesc

Angy Olaru spunea...

Aaaa am înțeles!!

Angy Olaru spunea...

Sănătate

Carmen Costin spunea...

Am citit de Strovac,l-am făcut si nu m-a ajutat deloc ,am avut aceleasi infectii repetate.Singurul tratament de ajutor este Urisan si Vitamina C de 1000 dar din pacate corpul s-a obisnuit cu Urisan asa ca trebuie să-l schimb.Acum folosesc Uractiv Forte nu e la fel de bun ca si Urisan dar nu pot fără tratamente de genul că ajung la antibiotic din nou. Ceaiul Renalex este bun,când mă țin de el si beau nu mai am usturimi.

Dana Grecu spunea...

De ce sa ii fie teama Laura Georgiana Laura Georgiana Prepelita?

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Imi explica faptul că fiind la o varsta f activa hormonal, endo e f agresivă și de aici se ajunge la complicatii. A zis ca de as fi avut aceeași situație, dar la 38 de ani, nu se îngrijora. Se apropie menopauza și totul e mai linistit

Clar Isa Iordache spunea...

Ei da...eu ma apropii de 38 insa nu mi s-a spus acelasi lucru. Ce-i drept am si adenomioza si cred ca in cazul asta lucrurile nu-s asa simple ca la endometrioza in prag de menopauza....

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Eu spun doar ce mi-a zis. Insista mereu spunandu-mi ca vârsta il îngrijorează. Si eu am adenomioza.nu prea a pus accent pe ea. Sa va mai dau un exemplu: imi spunea faptul că de as avea acest nodul și la 38 de ani și presupunând că as avea nevoie de o operatie cu rezectie de intestin etc nici nu ar face-o, ci doar un shaving și ar lăsa asa.in ciuda faptul că nu ar curăța perfect nodulul. Explicatia: la 38 de ani endo nu mai are atata putere.

Clar Isa Iordache spunea...

Doamne ajuta sa fie asa! Cunosc femei de 40+ care se chinuie inca, cu operatii si dureri. Iar din practica personala pot spuneca adenomioza nu e deloc ceva de neglijat pe langa endo. Durerile de adenomioza nici nu se prea pot compara ca intensitate cu cele de endo. Depinde intr-adevar ce stadiu de adenomioza exista side care este anume...

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Eu am adenomioza uterina difuza. Cazuri și cazuri. Încă ma intreb daca se scot ovarele și uterul, esti curățat de orice focar endometriozic, ea poate recidiva? Stiu ca dr Simedrea nu optează pt asta. Am inteles ca o menopauza precoce presupune o mare grija pt organism, suplimente etc....dar oare chinul de a tine sub control endo nu e mai mare decat de a avea grijă de organism dupa extirparea acestor organe?

Clar Isa Iordache spunea...

Nu stiu ce sa zic. Pt ca endo stii bine ca se imprastie. Ok, scoti ovare si uter dar daca focarele au apucat sa se prinda si in alte locuri...cu alea ce faci? Ti-ai scos si organele degeaba si tot ai ramas cu endo. De asta unii medici nu recomanda histetectomia si, mai ales, la varste asa ...fragede. Ai presupune ca daca nu mai au din ce se alimenta dupa ce scoti organele, ar trebui sa nu mai fie probleme. Dar nu e deloc asa. Tu estrogen tot produci ca daca ai avea cantitate zero n-ai mai trai. Si nu poti scoate toate glandele din organism care regleaza hormonii doar de teama sa nu cumva sa mai fie vreuna care sa mai ajute la cresterea endo...

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Am inteles. Presupuneam ca ai fost operată perfect, ai facut investigații inainte si nu a rămas niciun focar pe nicăieri. Ma gândeam la acele celule care nu s-ar mai transforma in chisturi sau noduli neavând ciclu. La estrogen nu m-am gândit...

Clar Isa Iordache spunea...

Eu nu sunt operata, draga mea. De ce crezi ca stau de atata vreme cu nasul in studii si tratate? ;)Tot ce iti spun o fac in urma a ceea ce am studiat, scris si discutat cu medicii pana acum. ;)

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Nu stiam de tine. F Bine! Asa sa ramana mereu! Eu presupuneam la modul general de o persoană. sa vb si cu dr. la momentul potrivit. Deși stiu ca ma va certa pe acest subiect. :). Multa sanatate!

Clar Isa Iordache spunea...

Doamne ajuta! Oricum, daca il poti tine in frau cat mai mult si nu trebuie operat nodulul, fa-o si pastreaza-ti organele. Ca-s importante! :) Sanatate multa si tie!

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Momentan e bine pt ca iau vissane . Vom vedea. Multumesc la fel!

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Laura Georgiana Prepelita, eu am făcut această prostie,!

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Nu cred că e soluție foarte buna de a scoate tot! Eu am totul scos, dar trebuie sa fac destul de des analize hormonale! Plus că trebuie tratament substitutiv hormonal până pe la 45-50.

Alexandrina Stanculeanu spunea...

In final doctorul va decide, dar eu nu recomand! Vorbesc din propria experiență! Vreau sa spun că eu având și pe colon, chiar daca am scos totul , cea a fost pe colon a mai avansat, puțin e drept, dar...

Dana Grecu spunea...

O,vai,eu am aceeasi varsta ca si tine:) esti operata deja?

Laura Georgiana Prepelita spunea...

O dată. Nu stiam ca am endo. Ulterior am aflat. Acum sunt la dr Simedrea. Eu am o endo grad 4 urâtă, dar nu ma sperie.ma ocup de ea și nu o bag in seama. :)

Dana Grecu spunea...

cum o tii sub control?ai chisturi?

Laura Georgiana Prepelita spunea...

Nodul și aderente. Iau vissane 2 ani. Poate va fi o operatie apoi. Sunt convinsă că dupa ea nu imi va apărea nimic. As fi luat anticonceptionale daca stiam și nu ajungeam aici.

Dana Grecu spunea...

imi place atitudinea ta

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Poate e și datorită faptului că nu am dureri de niciun fel. Ma balonez, Poate, de la unele alimente...dar cam atât.

Dana Grecu spunea...

eu am un chist momentan.si durere in ultima zi de ciclu,dar suportabila

Dana Giurgiuca spunea...

menopauza se apropie la 38???

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Da...multe femei se apropie. Una e sa ai 28, una 38. :)

Dana Giurgiuca spunea...

hormonii o cam iau razna

Dana Giurgiuca spunea...

menopauza pe la 50 altele la 40 au bebe

Cătălina Khasawneh spunea...

Mama mea a intrat în menopauza la 38 de ani! Sper din tot sufletu sa o moștenesc si poate scap de stres cu endometrioza

Laura Georgiana spunea...

Prepelita Cazuri diverse. La mine nicio femeie din familie nu s-a apropiat de 50.sper ca si eu. :)

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Ravagii face si la 38, peste o luna implinesc 40, intr-un an jumatate am avut 5 interventii si apoi subocluzie. Din ianuarie 2016 sunt la menopauza deoarece mi-a fost extirpat uterul si un ovar.

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Din ianuarie 2016 si pana in mai 2016 cu un singur ovar endometroza a fost ca la ea acasa, abia dupa ce am scapat si de ovarul drept s-a potolit.

Lumi Bal spunea...

Cam asta vreau sa fac si Eu!cati ani ai?

Cristina Adriana Stoichici spunea...

In noiembrie implinesc 40.

Lumi Bal spunea...

Multi inainte xx

Camelia Dragota-Papp spunea...

Cristina Adriana Stoichici acum iei alt gen de medicamente, adica trebuie suplinit ceva daca ai scos ovare, uter?
Ce riscuri sunt acum?

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Acum nu iau nici un fel de medicamente, fiind si alergica la o serie de antiinflamatoare si antibiotice pot lua doar paracetamol, si asta cand durerile de cap sunt insuportabile. Mai am uneori dureri din cauza aderentlor dar incerc sa le tolerez. Suplimente nu iau de nici un fel pentru a suplini functia ovarelor, incerc sa o duc asa cat de mult pot.

Lumi Bal spunea...

Cristina Adriana Stoichici Inca ai menstra?

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Chirurgul mi-a spus ca pentru efectele menopauzei trebuie sa vorbesc cu ginecologul, am fost in Bucuresti in februarie si martie sa vorbesc cu Peltecu dar nu am reusit sa il prind, poate luna viitoare cand vin la control.

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Lumi Bal Nuuu, de unde? Fara uter si ovare?

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Asta cred ca e cea mai buna parte la menopauza, nu mai ai menstruatie.

Lumi Bal spunea...

Cristina Adriana Stoichici ambele ovare,am Inteles ca doar unul ai scos..scuzexx

Cristina Adriana Stoichici spunea...

Nu-i problema, dar ca sa te lamuresc cumva, in cele aproape 5 luni cat am avut doar un ovar, nu am avut menstruatie.

Camelia Dragota-Papp spunea...

Deci daca pastrezi uterul si scoti ovarele poti avea CM ?
Pt ciclu e nevoie de uter ...

Cristina Adriana spunea...

Stoichici Camelia Dragota-Papp Corect!

Clar Isa Iordache spunea...

Camelia in mod normal ar trebui suplinita functia ovarelor cu suplimente, mai ales daca acele organe sunt extirpate cu mult inainte de menopauza naturala. Ovarele alea si uterul au si alte functii in afara de procreere si, odata scoase e nevoie sa suplinesri functiile lor cu ceva casa nu aiba restul organismului de suferit....

Lumi Bal Camelia spunea...

Dragota-Papp daca scoti uterul si pastrezi un ovary sau ambele poti avea ciclu in continuare..stiu cazuri concrete xx

Gina Pirvulescu spunea...

Lumi Bal eu de 8 ani am uterul scos si pastrate ovarele si nu mai am ciclu

Alexandra Filip Catana spunea...

Fara uter nu mai ai sângerare menstruală, având în vedere că endometrul este cel care sângerează, Lumi Bal. Poate cele care spun că au histerectomie nu știu ce înseamnă. Sunt fete pe grup care spun că au histerectomie, dar de fapt au doar un ovar scos (tot ale spun asta, dar nu știu că se numește anexectomie parțială)

Lumi Bal spunea...

Gina Pirvulescu acum stiu si Eu deoarece am o prietena cate a trecut prin asa ceva si mi a zis ca nu mai are menstra !

Daniela Nicoleta Stanga spunea...

Femeile cu endometrioza intra greu in menopauza, datorită estrogenului mare.

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Mie așa mi s-a spus! Și într-un fel m-am decis să urmez un astfel de tratament, deoarece nu mai suportam simptomele menopauzei... Bufeuri din ce in ce mai puternice, insomnii, migrene , sensibilitate emoțională, irascibilitate...

Magda Beşciu - Pravă spunea...

Nu ştiu dacă este sau nu o premenopauza, dar mie din 2016 îmi vine din ce in ce mai rar menstra. Chiar si la 60 de zile. Am facut 39 in septembrie.

Mihaela Tucu spunea...

Eu am gr 4,cu 4 intervenții si am avut memorează indusă ,in timpul menopauzei chistele nu s-au mărit de volum însă imediat după terminarea menopauzei am avut polip ...depinde de la caz la caz

Mistreanu Mistreanca Cristina spunea...

in infectie urinara si partenerul se trateaza, igiena maxima- doar lenjerie de bumbac sau care poate fi pusa la 95 grade C la masina de spala si se pot calca cu fierul de calcat. La fel ptr prosoape. Se vor spala separat prosoape de bucatarie de prosoapele celelalte. de fiecsre data dupa spalare la 30-40-60 gradeC se va da o clatire la madina de spalat goala cu apa cu clor. La bucatarie toata veela se va dezinfecta in apa fiarta cu detergent de vase, se lasa pana se racoresc, se spala si se clatesc apoi cu apa si se lasa in apa cu cloramina ca la bebelusi cand se face igienizare. Cam asta e macar o data nevoie la inceputul tratamentului. I ceea ce priveste lenjeria intima sau tot ce e din nylon gen colanti, ciorapi.. se cam arunca... Nu spalati la mana chiloti infectati. Infectiile se pot transmite si prin vase precum lighean, prin inspiratie vapori umezi infectati... se poate lua de pe colacul de la wc unde a stat o persoana cu infectie, se poate lua prin autostropire cu propriul jet de urina intr- un wc murdar , folosit anterior si nefezinfectat.. macar sa fie trasa apa la baie... pipi mai de sus si cu jet diminuat cand e wc comun, public. Spalat local daca e acasa sau macar servetel umed in deplasare. Merisor fructe uscate fara zahar in fiecare zi cam 200 grame, de preferat mancate dupa ce au fost puse la rehidratare cateva ore- ca un compot.

Mistreanu Mistreanca Cristina spunea...

Eu sunt la menopauza indusa chirurgical pe 24 aprilie 2018. Pana acum nimic deosebit fata de ce inseamna in general o operatie.

Denisse Dregus Goncalves spunea...

Buna dimineata, sincer am aflat despre această boală vineri cand am fost la medicul ginecolog pentru că am o umflatura pe peretele vaginului. Nu mi s-au dat prea multe informatii ( nici eu nu am întrebat pentru că pur și simplu am fost socata de amalgamul de informații noi care le primeam) tot ce mi s-a spus ă fost ca este o zonă în care apare foarte rar și dacă sunt de acord sa fac parte dintr-un studiu clinic și că o sa ma opereze în 16 mai. Dacă va rog puteti sa imi spuneti parerea voastră despre această boală și cam ce ar trebui să stiu. Va multumesc

Loredana Oprisor spunea...

Sa mergi la un medic specializat pe endometrioza. Sa nu te lași e mâna oricui!

Maria Visegan spunea...

este o boala destul de raspandita (cel putin 10% din femei o au); nu i-au gasit inca cauza (dar faptul ca s-au gasit tzesuturi endo la fetusi avortati si barbati arata ca vine din dezvoltarea intrauterina); te nasti cu tzsuturi endo care se activeaza la esterogen; e o boala care inflameaza; nu dispare nici dupa menopauza ca tzsuturile endo produc esterogenu lor propriu; la boala asta trebuie sa iti controlezi esterogenu, inflamatia si factorul de crestere

Denisse Dregus spunea...

Eu stiu doar ca intr-o saptamana si-a dublat mărimea. Eu stau in belgia și medicul la care am fost este un medic în varsta și mi-a zis ca a mai întâlnit endometrioza pe ovare trompe etc. Dar niciodată în vagin

Maria Visegan spunea...

poate aparea orinde..plamani, ficat diafragm..dar zona pelvina e preferata ei

Anca Szanto spunea...

Această boală este o boală cronică, autoimuna, care dezvoltă inflamatii, avansează in funcție de factorii care o stimulează( imunitate scăzută, nivel crescut de estrogen.....s.a.) se recomandă regim, tratament după caz, și optimism. Sanatatte multă!!!!

Denisse Dregus spunea...

Multumesc

Maria Visegan spunea...

nu as zice autoimuna; ea arata ca este autoimuna pt ca corpul ca sa dea afara tzesuturile straine creste imunitatea prea mult

Anca Szanto spunea...

Bolile care își creeaza singure mediul de întreținere și dezvoltare, sunt boli autoimune!!!!

Maria Visegan spunea...

in bolile autoimune , imunitatea ataca propriul corp..aici nu e asa, pt ca imunitatea este crescuta sa dea afara tzesuturile de endometrioza care sunt din nastere

Maria Visegan spunea...

stiu ..e o discutie lunga cu argumente pro si contra clasificarii endometrizei ca boala autoimuna; dar macar sa nu dam verdicte; inca se cerceteaza cauza

Oana Anton spunea...

Nu este clasificata ca boala autoimuna. In unele tari, nu este clasificata nici macar ca boala cronica... Sa nu raspandim informatii eronate.

Anca Szanto spunea...

Oana Anton cu drag.....chiar dacă este sau nu autoimuna, endometrioza este o boală grea și perversă. Sănătate să avem.....

Oana Anton spunea...

Anca Szanto Da.. De acord :(

Mirela Clepcea spunea...

Ce inseamna studiu clinic ? Tratamente hormonale de inducere a menopauzei ? Acestea vin cu o multime de efecte secundare trebuie sa analizezi pt tine relatia beneficiu-efect secundar. Citeste materiale in romana si in engleza , aici si pe grupurile dedicate din afara.

Oana Anton spunea...

Documenteaza-te foarte bine. Intreaba detalii. Ce inseamna studiu clinic? Ce efecte adverse presupune acest studiu clinic?
Iti recomand sa citesti documentele din grupul Nancy's Nook, sunt un grup pentru informare si educatie in ceea ce priveste endometrioza. Au si o lista cu doctori specilizati, in diferite tari.

Denisse Dregus spunea...

Studiul clinic adica sa fiu "cobai" sa poata sa studieze mai bine boala și să publice studiul pentru a ajuta celelalte generații de medici

Andrada Covaci spunea...

Nu-mi suna asa bine, mai consulta si alti medici inainte de a lua o decizie. Medici specializati pe endo, neaparat.

Ioana Tudor spunea...

Eu as fi de accord in locul tau. Atata timp cat nu te afecteaza in plus pe tine nu vad de ce nu ai accepta. In fond vei ajuta la cercetari si la gasirea solutiilor de prevenire/vindecare/stagnare ale acestei boli.
Si eu am fost de acord sa fiu cobai

Denisse Dregus spunea...

Si eu am fost de acord. Dar nu am prea pus întrebări. Dar săptămâna aceasta o sa merg sa ma informez mai bine

Ileana IP spunea...

Ai zis vag ce ti-au descoperit, insa nu ne-ai spus cum te simti. Ai dureri/sangerari/alte manifestari? Cum ti-au descoperit endometrioza? Doar ecografie sau ai avut si alte investigatii? De ce atata graba sa te opereze? Apoi...nu orice medic care e bunginecolog e bun si pe endometrioza. Cauta sa vezi daca gasesti grupuri de endo pe Belgia si vezi ce medici recomanda fetele de acolo. Sau intreaba aici daca locuieste careva-n Belgia...

Denisse Dregus spunea...

Denisse Dregus Da am dureri foarte mari în zona pelvisului și samgerari nu mari cât sa patez chilotul iar contactul sexual este imposibil din cauza durerii

Mistreanu Mistreanca Cristina spunea...

Acum trebuie sa merg la endocrinolog ptr substitutie hormonala? Dragele mele. Va multumesc din suflet ca existati si imi sunteti alaturi in momentele acestea de inceput a noii vieti in menopauza. Am nevoie sa ma descopar, sa vad cu ce pot merge mai departe, ce am de invatat si ce alt scop al vietii pot gasi, avand in vedere ca deocamdata nu am fost niciodata casatorita si nu am putut avea copii din motive evidente- o endometrioza agresiva si stenozanta. Prima intrebare ar fi: acum ca nu mai sunt nici uter si nici ovare, eu am de facut tratament cu estrogen substituviv preventiv in osteoporoza, sau avand in vedere ca endometrioza se dezvolta in prezenta estrogenilor, practic raman pe regim fara hormoni? M- a derutat chirurgul care mi- a spus sa merg la endocrinolog sa imi prescrie estrogeni.

Ileana IP spunea...

Endocrinologi care sa stie de endometrioza in Romania eu inca nu am intalnit. Tot ginecologul e cel care da tratamentul pe mai departe. Tu cam ai "norocul" sa ajungi tot pe la nepriceputi si sa faca tot felul de experiente cu tine. Trebuie schimbata un pic abordarea. Mergi la medici care stiu ce e aia endometrioza. Gasesti si prin CAS. De unul ti-am zis- dr. Mitroi, altul din ce am citit pe aici e dr. Ion Ionut.

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Sunt cam in aceeași situație! Adică menopauză indusa chirurgical!

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Până de curând am mers la endocrinolog,deoarece fiind vorba de hormoni mi se pare mai in regula să merg la el! Mi-a făcut analize, consult...am fost foarte incantata și mulțumită, dar acum sper doar sa nu își fi dat seamă cine sunt deoarece, in cazul in care nu mai am organe genitale să îmi spună că după cel mult a treia cutie de tratament, ar trebui să mă aștept la sângerări genitale...mi se pare... Acum sunt și eu în dilema

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Oricum atât din partea ginecologilor inclusiv cel din Franța cat și endocrinologi mi-au spus că e mai bine să urmez un tratament hormonal!

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Dar trebuie foarte strict monitorizat, in cazul in care au mai rămas leziuni endometriozice...

Alexandrina Stanculeanu spunea...

Ce endocrinolog?

Mio Rațiu spunea...

Salut, sunt fete care au folosit sau folosesc protocolul cu uleiuri esentiale pentru a trata endometrioza? Ati eliminat la CM ceva? Eu sunt in a 4a luna de cand il fac, iar incepand cu luna 1 am inceput sa elimin tesuturi care aratau a endo si aderente. In luna a 3a nu am mai avut ciclul hemoragic si nici cheaguri de sange. Ma gandeam daca ii duc dr meu ginecolog ceea ce elimin si-ar putea da seama ce fel de tesut e? Multumesc!

Maria Visegan spunea...

nu am auzit de protocolul asta; in ce consta si ce uleiuri esentiale foloseste?

Mio Rațiu spunea...

Iti pot pune o poza cu el, eu am banuit ca am endo dupa simptome, asa am inceput sa il fac. Nu l-am facut complet, insa luna asta mi l-am luat tot, dupa vizita la eco. Folosesc tamaie sacra intern, smirna si tamaie masat pe burta, sucul ningxia pt antioxidanti si vitamine, supozitoare cu tamaie,smirna si trandafir de sharon.

Maria Visegan spunea...


big thanks! De smirna tocmai am citit ca curata uterul..

Carmen Alexandrescu spunea...

Maria Visegan cum se numesc acele produse?

Sorina Cristina spunea...

Istrate si pe mine m-ar interesa....e interesant ce scrii tu...

Maria Visegan spunea...

Carmen Alexandrescu Ce produse? Nu ammentionat nici un produs :)

Cristina Alvadanei spunea...

Mio Rațiu, pune poza pentru toata lumea, pls.

Carmen Alexandrescu spunea...

Mio Rațiu , puteti da denumirea comerciala a produselor? Multumesc!

Mio Rațiu spunea...

Va pun acum protocolul.

Mio Rațiu spunea...

Folosesc de la Young Living, protocolul e din cartea lor, nu stiu daca la asta te refereau, Carmen Alexandrescu.

Carmen Alexandrescu spunea...

Maria Visegan scuze, era pt persoana de dinainte.

Marina Rasnoveanu spunea...

Mio Rațiu, si la eco/control cum erai?

Carmen Alexandrescu spunea...

Ma refeream la produsele pe care dvs le-ati folosit, cum se numesc si de unde se pot cumpara.

Mio Rațiu spunea...

Eu eram inscrisa la Young Living, de acolo le-am cumparat. Sacred Frankincense, Frankincense, Rose of Sharon(Cistus), Myrrh, Progessence phyto plus, Ningxia Red. Luna aceasta mi-am mai luat pe langa, inca nu mi-a ajuns coletul.

Maria Visegan spunea...

aderentele nu ai cum sa le elimini la ciclu..alea sunt inauntru in burta..lipesc organele unul de celalalt

Mio Rațiu spunea...

Eu mi-am mai cumparat luna aceasta Progessence phyto plus care e progesteron natural si am inceput s ail folosesc, clary sage, si pt curatarea ficatului si sist digestiv tot din protocoll..

Lumi Bal spunea...

De unde cumperi uleiurile?ms x

Mio Rațiu spunea...

De la Young Living, insa stiu ca si Doterra sunt ok. Eu sunt multumita cu YL.

Lumi Bal spunea...

Mio Rațiu poti exact sa imi spui care uleiuri ar trebui sa le cumpar?lyna cate vine doresc sa imi fac o comanda complete de la doterra si as vrea sa incerc si protocolul asta!

Mio Rațiu spunea...

Lumi Bal Eu am inceput cu masaj pe burta cu tamaie si smirna cand aveam dureri f mari la ciclu, si supozitoare in fiecare seara dupa ce mi se termina CM, pana imi venea iarasi. La 60 g de ulei de cocos pui 4 pic de trandafir de sharon, 4 de smirna si 4 de tamaie. Acestea ma si debalonau...super ma simt dupa ele. Luna a doua am adaugat si tamaie sacra intern 4 picaturi dimineata. Chiar daca din prima luna am inceput sa elimin, ciclul mi-a fost tot abundent...in a 2a luna iar am eliminat, dar cilul a fost mai putin abundent, iar in a 3a luna nu am mai avut abundent si nici cu cheaguri si am continuat sa elimin in fiecare zi de CM. Eu am luat si sucul ningxia red pt ca eram f slabita dupa ciclurile hemoragice si m-a ajutat mult. Am citit ca si curatarea colonului si a ficatului e f importanta si enzimele, ceea ce voi face luna aceasta, pt ca mi-am cumparat si pe partea aceasta de la ei. In primele luni ce am observat, inainte sa elimin ma durea burta mai intens...apoi eliminam.

Mariana Bujor spunea...

Luca Lumi Bal am salvat și eu un protocol pentru endometrioza creat de cineva de la dottera. Dacă vrei, ți-l trimit în privat.

Lumi Bal spunea...

Mariana Bujor Luca super ,Chiar te rog ..am si Eu unul dar vreau sa vad daca e asemanator!ms x

Lumi Bal spunea...

Mio Rațiu si Eu am inceput sa iau tamaie intern de cateva zile ..iau doar Doua pic de la doterra cu ulei de cocos in capsule dimineata..si dupa amiaza iau Doua pic de copaiba YL

Mio Rațiu spunea...

Am luat si eu copaiba cand am ramas fara tamaie si ma si ungeam cu el pe burta, insa a fost doar 2 saptamani...am auzit ca e f bun si copaiba pt endo. Eu mi le pun in sucul de dimineata picaturile, dar se pot lua oricum...la mine am vazut diferenta mare de cand am folosit supozitoarele...eu am citit de ovule exact aceeasi reteta doar ca inmoi OBuri organice in amestec si le pui la frigider. Mie mi-e mai comod cu supozitoare si am citit ca sunt f eficiente in problemele ginecologice, pt ca se absorb rapid in zona aceea.

Mariana Bujor spunea...


Luca Ce fel de supozitoare?

Mio Rațiu spunea...

Am scris un pic mai sus reteta.

Ileana IP spunea...

Mio Rațiu nu prea se intelege din postare ce fel de supozitoare. Orice supozitoare de la YL? Sau...? merci.

Mio Rațiu spunea...

Ileana IP mi-am facut eu supozitoare acasa. Am pus 60 ml ulei de cocos, 4 pic tamaie, 4 pic trandafir sharon si 4 pic smirna...le-am amestecat si pun in forme apoi la intarit in frigider. In fiecare seara le folosesc.

Lumi Bal spunea...

Mio Rațiu ce fel de forme folosesti?e bn de stiut..

Mio Rațiu spunea...

Se pot face intr-un pai mai gros capsat intr-un capat, eu am rulat o punga mai groasa de congelator pana s-a facut ca un pai si capsat-o la un capat...sunt si matrite pt supozitoare

Mio Rațiu spunea...

Dar dupa cum am scris mai sus, puteti sa puneti ob-uri in amestecul de uleiuri si lasate la frigider, mie mi-e mai comod cu supozitoare.

Clar Isa spunea...

Iordache Mio Rațiu te rog sa detaliezi cum aratau tesuturile acelea. :) Mare atentie la protocoalele de uleiuri esentiale gasite pe net. Multe s facute aiurea tare si riscati sa va faceti singire rau.

Ulpia Botezatu spunea...

Clar Isa Iordache de exemplu, pentru cele ca mine care nu cunosc un specialist in ale uleiurilor esentiale, pe cine ai recomanda in Bucuresti?

Mirela Stir spunea...

Nici salvia, parca. Clary Sage

Mio Rațiu spunea...

Eu de Clary Sage m-am interesat f mult pt ca asa citisem si eu. In cartea pe care o am da informatii f multe despre asta, Clary sage daca ai prea mult estrogen ajuta corpul sa nu mai produca atat, astfel nivelul scade, iar daca ai lipsa de estrogen il regleaza producand mai mult. In functie de ce fel de probleme hormonale ai, le regleaza. Mie mi-a spus ca sunt f estrogenica.

Mio Rațiu spunea...

Sage e salvie, clary sage e alta specie.

Mirela Stir spunea...

Multumesc. Cred ca o sa il incerc si eu. Mi l am luat in perioada trat cu Dipherelline dar mi a fost teama sa-l incerc dupa ce am citit ca e puternic estrogenic... tot masaj pe burta sau cum il pot folosi? Si toata luna sau doar cateva zile?

Mio Rațiu spunea...

Eu il voi aplica in zonele Vita flex ale organelor genitale si in interiorul de la incheietura mainilor.

Mio Rațiu spunea...

Dar eu folosesc si Progessence plus, care e progesteron natural tot de la ei....am renuntat la Vitex si l-am luat acesta pt. ca a revenit in stoc. Din cate am citit, progesteronul natural se absoarbe mai mult si mai bine transdermal.

Mirela Stir spunea...

Progesteron iau sintetic deocamdata, la recomandarea dr. , sa vad ce o mai fi, dar ma gandeam si eu la Progessence pe viitor.

Clar Isa Iordache spunea...

Ulpia Botezatu momentan ma abtin sa fac recomandari. Au aparut ca ciupercile dupa ploaie de cand cu nebunia asta cu uleiurile. Eu de exemplu fac cursuri de ceva vreme, tocmai ca sa pot vorbi in cunostinta de cauza si sa nu recomand chestii aiurea si nici sa testez aiurea chestii de pe net. Scoala franceza este renumita in lume in aromaterapie. Eu, una, de astfel de specialisti tin cont. In plus, tot ce vreau sa incerc, tot ce probez eu sau recomand altora o fac in urma multor studii pe care le citesc despre uleiuri si compozitia chimica.

Ulpia Botezatu spunea...

Clar Isa Iordache multumesc! Incerc sa gasesc singura, insa chiar nu ma pricep deloc. De asta am si intrebat!

Clar Isa Iordache spunea...

Ulpia Botezatu voi scrie la un moment dat si despre asta ceva materiale. Numai sa mai apuc sa respir.. :)Pana atunci iti las un link ca sa vezi ce inseamna uleiuri esentiale cu adevarat. De aici trebuie pornit...

Mio Rațiu spunea...

Nu este gasit pe nte protocolul, ci dintr-o carte. Asa e, trebuie sa tii cont de multe lucruri, ceea ce eu am facut inainte. :)Aratau exact ca si tesuturile de endometrioza pe care le gasesti pe you tube in operatii de endo. Un tesut alb care acoperea niste "ochiuri" de culoare inchisa.

Mio Rațiu spunea...

Clar Isa Iordache, eu de la cicluri hemoragice cu cheaguri si stat in pat, fiind nefunctionala, am ajuns de la 12 zile de ciclu, la 4 zile fara cheaguri si hemoragie sa fiu functionala....deci mie mi-a folosit, zica oricine ce ar vrea...

Clar Isa Iordache spunea...

Eu n+am zis ca nu sunt folositoare. Eu folosesc de multa vreme. Tot ce am spus e sa fie folosite cu atentie si tinandu-se cont de specificatii.

Mio Rațiu spunea...

Cartea pe care o am este de la cei de la YL facuta special pe fiecare afectiune..linkul pe care vi l-am pus e exact din carte, doar ca mi s-a parut mai usor de citit din link decat daca fac eu poza in carte.

Maria Visegan spunea...

Mio Rațiu big thanks!!

Mio Rațiu spunea...

Cu drag Maria Visegan. Eu va voi tine la curent cum imi merge tratamentul, nu am de gand sa renunt!

Timeia Petrut spunea...

Și eu folosesc câteva din uleiurile de mai sus și sunt bine

Marina Rasnoveanu spunea...

N-ai cum sa elimini "tesut endometriozic" sau aderente. Ai eliminat endometrul care era ingrosat. Daca acum esti ok, ti s-o fi reglat organismul...

Mio Rațiu spunea...


teoria o stiu si eu...cert e ca nu a fost endometrul, pt ca nu arata asa.

Marina Rasnovea spunea...

nu mda, nu arata asa, e drept...

Madalina Toderas spunea...

Exista vreo șansă ca de la uleiul de tămâie și cel de copaiba, aplicate topic pe burta sa scadă sau sa dispară chisturile endometriozice?

Clar Isa Iordache spunea...

Da.

Mio Rațiu spunea...

Update: Al 4lea ciclu menstrual de când fac protocolul cu uleiuri esentiale. Dureri 0, fără cheaguri dau hemoragie. A doua zi am fost la gradina si am săpat,curatat,nici o durere. Nu mi s-a umplut un absorbant, in ideea in care îmi schimbat cam 6 absorbante

Izabella Demeter spunea...

Mio Rațiu am sa citesc cu atenție încă o data protocolul de la tine și voi încerca să îmi cumpăr câteva uleiuri esențiale. Trebui însă să aflu dacă sunt și compatibili cu alăptatul intre dintre ele. Dacă ai fost înscrisă ca reprezentant, nu știi, se menționează undeva dacă în sarcina | alăptare sunt ok?

Mio Rațiu spunea...

In protocolul acesta nu se meetioneaza de alaptare nimic,însă ii voi întreba pe liderii mei daca sunt compatibile aceste uleiuri cu alaptarea si te anunt. Ei au mai multe informatii.

Izabella Demeter spunea...

Clar Isa Iordache mulțumesc!

Izabella Demeter spunea...

Mio Rațiu da, dacă ai putea sa te interesezi și la liderii tai ar fi super. Am sa citesc și eu ce găsesc informații însă cu siguranță ei au și cărți de specialitate și o pregătire în acest domeniu. Aștept cu interes un răspuns ! Mersi

Ileana IP spunea...

Ar fi o chestie de gasit o explicatie si medicala din partea unui medic sau sa te gandesti si ca poate tratamentul iti merge in combinatie cu altceva...tii regim/ faci sport mai mult sau poate ai facut si alte schimbari in stilul de viata?
In ce ma priveste mie mi-au disparut la un mom dat durerile de la sine (sau nu m-am prins eu in ce conditii) , nu am mai avut nici menstre abundente si imi veneau fix la 28 de zile. Totul fara niciun fel de tratament.

Luminiţa Matei spunea...

Aveți cumva informații legate de alăptare și endometrioza? In sensul ca dacă endometrioza poate afecta lactația in vreun fel.
Am citit de curând ca printre (putinele)afecțiuni medicale care pot pune cu adevărat probleme in alăptare se numără sindromul ovarelor polichistice și ma întrebam dacă și endometrioza are ceva de -a face și dacă s-au făcut ceva studii pe tema asta. Eu alăptez cu succes de 7 luni și un pic și încă nu am CM ,slava domnului. Am endo grad 4.

Nedelcu Mihaela spunea...

Eu alaptez de 2 ani si 8luni. Nu afecteaza lactatia cu nimic, din contra alaptatul ajuta endo, o tine in frau cat de cat.

Luminiţa Matei spunea...

Asta da știu,dacă s-ar putea sa nu am CM pana la autointarcare ar fi de vis . Dar ma gândeam ca fiind afecțiune de ordin hormonal ca și ovarele polichistice sa fie vreo chichița ceva.

Nedelcu Mihaela spunea...

Nu e nici o chichita! Alapteaza linistita cat poti de mult si bucura te de bebele tau!

Izabella Demeter spunea...

Știu ca este un post vechi însă poate cineva îmi va răspunde. Eu alăptez de 1 an și 3 luni, de 3 luni mi-a venit și menstruația însă din luna aceasta au reapărut și durerile pe ovarul drept. Durerile nu sunt mari, dar sunt zilnice, nu sunt crampe ci o greutate permanenta pe ovar însă nu trec cu nimic și apoi reapar.Credeam ca alăptatul v a opri durerea aceasta ce și înainte de sarcina o aveam și va fi un endo "silențios " însă se pare ca nu. Vouă după ce v a venit menstruația, durerile ai reînceput în timpul alăptatului? Mulțumesc Nedelcu Mihaela Luminiţa Matei

Luminiţa Matei spunea...

Și eu mai simt dureri uneori la ovare și zona recto vaginală ,nu neaparat la alaptat,mai mult la menstruație ,la efort și la contact,dar nu sunt dureri ca inainte de operații ,sunt mai mici ,al meu mai suge doar la somn acum,are 1a5l. Menstruația a revenit cam pe la un an post partum.
Medicul mi-a zis e o normalitate a traiului cu endo ,aceste dureri ușoare ,chiar și operata.

Izabella Demeter spunea...

Luminiţa Matei nici eu nu le simt la alăptat. Le simt zilnic din păcate, nu doar menstra, ovulației sau contact. Asta nu mi se pare o normalitate deja chiar dc sunt ușoare.

Izabella Demeter spunea...

Luminiţa Matei tu ce suplimente iei pentru endo compatibile cu alăptatul? Dar ptr calmarea durerii? Mersi

Luminiţa Matei spunea...

Izabella Demeter nu iau nimic.

Izabella Demeter spunea...

Mulțumesc frumos pentru răspuns!

Mihaela Manea spunea...

Mie mi s-a întors cm după 4 luni de când am născut. Alăptarea nu oprește oricum ovulația chiar dacă nu exista cm. Bebe are acum 1an 6l și încă este alăptat la cerere dar endometrioza mi s-a refăcut.

Izabella Demeter spunea...

Mihaela Manea eu am avut noroc pentru ca un an nu am avut menstruație după ce am născut și nu am avut dureri. Dar după ce mi a venit, primele 3 luni au fost o menstruație normala, fără dureri, fără cheaguri, un rosu curat și frumos și din aprilie totul s a schimbat brusc. Dureri permanente și în afara menstruației, menstruația este abundenta, dureroasa și cu multe cheaguri închise la culoare.

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1001 – 1200 din 1437   Mai noi› Cele mai noi»