Endometrioza rămâne o boală
misterioasă, în ciuda progreselor pe care le-a înregistrat știința în ultimele
decenii. Este una dintre principalele cauze ale infertilității feminine.
Endometrioza apare atunci când
mucoasa endometrială a uterului se ataşează de alte organe din afara uterului.
Cu alte cuvinte, este o afecţiune ginecologică, care implică dezvoltarea unor
celule similare cu cele care formează interiorul uterului (celule
endometriale), dar în poziționate în afara uterului. Astfel, la femeile care suferă
de endometrioză se poate depista țesut endometrial, care în mod normal
căptușește cavitatea uterină, în zone imprevizibile: ovare, vezică urinară,
plămâni, țesut miocardic etc.
În timpul menstruaţiei, celulele
endometriale sunt eliminate, dar mucoasa din afară uterului nu are nicio
modalitate de a părăsi corpul. Această mucoasă continuă să se inflameze în
timpul ovulaţiei şi menstruaţiei şi se poate rupe şi sângera, sau poate forma
ţesut cicatricial dureros. Aceste implanturi sau leziuni se dezvoltă anormal,
provocând durere şi disconfort. Conform specialiştilor, această boală afectează
cu precădere femei cu vârste între 25-40 ani. Nu reprezintă numai una din
cauzele principale ale infertilităţii la femei, ci și a durerilor pelviene
cronice şi a intervenţiilor chirurgicale ginecologice.
Care sunt
cauzele endometriozei?
Cauza endometriozei rămâne
necunoscută, în ciuda progreselor înregistrate în domeniul medical. Unii
experţi au dedus câteva posibilităţi, dar nimic definitiv nu a fost dovedit.
O posibilă teorie susţine faptul
că, la menstruaţie, ţesutul menstrual este împins retrograd în trompele
uterine, intră în cavitatea abdominală şi se implantează la nivelul pelvisului,
determinând astfel simptomele endometriozei. În timpul menstruaţiei, ţesutul ectopic
sângerează, la fel ca endometrul din interiorul uterului. Sângele din aceste
regiuni poate cauza iritaţii ale ţesuturilor învecinate, care se inflamează. În
timp, se formează chisturile şi ţesutul cicatricial. Majoritatea medicilor
consideră că toate femeile trec printr-o formă de retrogradare a ţesutului
menstrual în trompele uterine, însă cele care au probleme imunitare ajung să
dezvolte endometrioză.
Conform altor teorii, există o
predispoziţie ereditară de apariţie a endometriozei, celulele endometriale
dezvoltându-se în afara uterului încă din perioada dezvoltării fetale. Odată ce
femeia ajunge la vârsta adultă şi are menstruaţie, aceste celule devin leziuni
care provoacă durere şi disconfort.
Teoriile care învinuiesc bagajul
genetic susţin că femeile care au mai avut cazuri de endometrioză în familie au
mai mare şanse să aibă fete care să sufere de această boală.
Care sunt
simptomele endometriozei?
Simptomele endometriozei ar putea
fi următoarele:
- dureri pelviene cronice sau intermitente;
- dismenoree (menstruaţie dureroasă);
- infertilitate;
- durere în timpul raporturilor sexuale;
- scaune dureroase;
- oboseală;
- sângerări abundente sau neregulate;
- durere în timpul ovulaţiei;
- probleme gastro-intestinale (constipaţie, diaree,
balonare);
- urinări dureroase;
- dureri de spate.
Cum este
diagnosticată endometrioza?
- Endometrioza poate fi diagnosticată doar prin
intervenţie chirurgicală. Ultrasunetele,
RMN-ul şi tomografiile nu sunt
- concludente în diagnosticarea endometriozei. Un
medic, de obicei, studiază istoricul simptomelor şi decide dacă o
- procedură chirurgicală este necesară pentru
determinarea unui diagnostic. O
procedură de laparoscopie sau laparotomie este
- utilizată atunci când se încearcă diagnosticarea
endometriozei.
Există un
tratament pentru endometrioză?
- Nu există tratament pentru endometrioză, dar
există tratament menit să ajute femeile să îşi gestioneze şi amelioreze
- simptomele endometriozei.
Care este
tratamentul pentru simptomele endometriozei?
Tratamentul pentru endometrioză
poate consta în:
Medicamente pentru durere: Unele medicamente care se pot
elibera fără reţetă, cum este aspirina sau ibuprofenul, pot uşura disconfortul
femeilor suferinde de endometrioză. Medicamentele care necesită reţetă pot fi
necesare dacă durerea nu se ameliorează.
Terapie cu hormoni: Medicamentele cu hormoni sunt
administrate pentru a încerca a se opri ovulaţia pentru o perioadă cât se poate
de lungă, în aşa fel încât implanturile sau leziunile să nu se agraveze. Aceste
medicamente pot include contraceptive orale, pilule cu progesteron şi analogi
GnRH. Majoritatea acestor terapii pot fi administrate pentru o perioadă
limitată de timp, iar efectele secundare pot cauza probleme pentru unele femei.
Terapiile cu hormoni sunt folosite pentru a îndepărta simptomele şi sunt
eficiente mai ales după efectuarea unui tratament chirurgical.
Chirurgie: Chirurgia conservatoare este
folosită în diagnosticarea, eliminarea excrescenţelor, calmarea durerii şi
mărirea şanselor ca femeia să rămână însărcinată. Chirurgia conservatoare se
face de obicei printr-o laparoscopie sau laparotomie. În unele cazuri, o
intervenţie chirurgicală mai radicală, cum ar fi o histerectomie, este
recomandată în tratarea endometriozei.
Terapii alternative și complementare: Unele femei au apelat la diferite
tipuri de tratamente alternative pentru tratarea endometriozei. Remedii precum
vitaminele şi ierburile, schimbările de dietă, acupunctură şi medicina
chinezească s-au dovedit a fi utile în gestionarea endometriozei. Discută cu un
medic care practică terapii alternative și complementare despre modalităţi de a
trata simptomele endometriozei.
1.437 de comentarii:
«Cel mai vechi ‹Mai vechi 801 – 1000 din 1437 Mai noi› Cele mai noi»Multa sanatate!
Avem nevoie de mai multe povesti pozitive! ma bucur enorm pentru tine ca esti bine acum si ca ne-ai impartasit experienta ta!
Din fericire, ai gasit medicul potrivit, tratamentul potrivit, impreuna cu credinta si puterea in vindecare, la timp!!!! Iti doresc multa sanatate si Sarbatori fericite, alaturi de familie si de cei dragi!!
Of Kissing ovares am și eu...dureri și disconfortul acestei boli pacatoase..sper sa avem puterea sa ducem boala asta
Multă sănătate și numai bine!
Mă bucur că ești bine Daca ai reuși să tii dieta nu ai mai avea nevoie de ajutor din exterior pentru tranzit. Așa am fist si eu până la dieta.
Multa sanatate!
Buna ziua. As vrea sa stiu daca este cineva care a suferit pe langa endometrioza si de probleme ale colului uterin respectiv daca cineva a facut operatie de CONIZATIE. Am facut un ERAD acum 8 ani si acum rana iarasi este sau poate nici nu s-a refacut de atunci nu stiu. Dar doctorul insista chiar daca Papanicolau si HPV sunt bune sa facem conizatie pt diagnostic clar . Nu stiu ce sa fac mi- este cam teama. Multumesc
Eu am rana pe col, nu stiu cand a aparut acum un an nu aveam, acum dupa operatia de endo am.
Eu am avut 2 conizatii si in continuare am probleme cu colul
Ai putut avea copii dupa conizatie?
Parerea mea este ca se poate trata, conizatia este ultima soluție.
Si poti sa imi spui cum te ai simtit dupa conizatie? sa inteleg ca daca ai doua conizatii ti au iesit analizele mai putin bune sau ti-au facut conizatie tot pt diagnostic clar?
Este un medic bun in Bucuresti Petre Bratila specializat pe asa ceva, poate ar fi bine sa ceri o parere de la el.
Încercați să evitați conizatia
Mai ales k nu este hpv
Asta incerc sa evit conizatia dar doctorul insista mult deoarece la biopsia din 2009 au iesit anumite koilocite care spune el e prezenta sigura a unui virus HPV chiar daca la analiza de genotipare a iesit negativ
Buna fetelor! Ce spuneti credeti ca de la endometrita netratata corespunzator (sau la timp) se poate ajunge la endometrioza?!
Nu are nicio legătură. Endometrita e inflamația endometrului, din cate știu eu. Oricum, cele două nu au legătură
Am inteles. Multumesc!
Endometrita este de cauza infectioasa . Stiu pe cineva care a avut endometrita si a ajuns la spital la urgenta intr-o criza acuta. Adica nu e ca endometrioza unde de regula durerea este surda si nu trece cu nimic. E ca si cum ai compara durerea unei fracturi cu durerea unui reumatism, eu asa inteleg. Cu fractura nu poti sa stai , cu reumatismul stai cat de cat pana ajungi la dr.
Initial ma gandeam ca totusi sa nu cumva sa existe o legatura intre cele doua...Multumesc!
Buna seara colegelor! Pe 14 februarie am fost operata. Nu a fost usor, operatia a durat 4 ore, dar se pare ca am eliminat animalul care crestea in mine. De luni sant acasa si parca nu - mi vine sa cred ca am facut- o. Peste 20 de zile o sa am rezultatul de la examenul istologic.Doctorii zic ca e endometrioza la prima vedere. Inca nu ma simt linistita ca a fost elimanat de tot, in scurt timp o sa fac si rezonanza magnetica, pentru linistea mea. Daca aveti dureri, nu stati pe ganduri, mergeti cu toata viteza la doctor. Daca nu e bun primul, mergeti la al doi-lea si tot asa.
Din Italia, va trimit o imbratisare mare, mare, cat sa va cuprinda pe toate
Insanatosire grabnica si felicitari pentru curaj!
Curaj si sanatate multa.
Totusi nu am inteles de ce faci rezonanta magnetica?
Am avut endometrioza pe muschiul abdominal dupa operatia de cezariana. Vreau sa fac rezonanza ca sa fiu sigura ca nu mi - a ramas nimic si nu a mai iesit prin alte parti. Inainte de operatie am facut tomografie care a confirmat unde este localizat nodulul. Acum nu ma simt in totalitate linistita.
Am inteles. Sper sa fii bine.
Multa sanatate Si multa putere !!
De același lucru m-am optat și eu. Numai ca după 3 sapt de la operație mi-a venit menstruație și parca am aceleași simtome. Iar locul este tare, tare iar când palpează dau iarăși de nodul.
Nici eu nu sant linistita. Sper ca au reusit.
Daniela, daca e vb de taietura aceea din stanga pe care ti-a scos bucatica de colon (daca ai avut nodul) aceea asa e ea, ma tare in prima luna. Acum, nu stiu, daca tu zici ca palpezi si sismti nodul, asta e alceva. Dar scrie-le medicilor toate intrebarile tale si va fi ok.
Nu este vorba de colon. In partea stânga deasupra operației de cezariana. Nu m-au cusut bine la cezariana și in timp mi-a ieșit un focar de 3,5 cm
Sunt fete care au fost operate de endometrioza si au ramas insarcinate prin inseminare?eu marti am facut inseminarea acum 8 luni op de endometrioza gradu 3
u eu dupa o operatie de endometrioza gradul 4 la 4 luni distanta si cu o singura trompa am ramas natural
Felicitari
Adriana Buriac multumesc deci nu iti pierde speranta
Mai am cateva zile sa astept si sa vad daca am reusit
mult succes
Da eu am făcut t fiv fara rezultat
Buna fetelor,voi aveti dureri de colon sau senzatie de colon inflamat?
Daaaa
Mai ales eu am si ovarul lipit de colon
Nicole Daa.
Daaa . Mai ales in perioada lunii... pot sa spun ca ma omoara cateodata durerea . Daca aveti remedii , astept sfaturi
Da și eu și chiar mi s-a văzut la Rmn-ul clasic distensie a colonului
E de vazut un specialist, clar, insa pana atunci eu va recomand din tot sufletul sa aveti grija la dieta si nu doar "dieta noastra". Evitati tot ce e crud, cerealele (chiar si cele recomandate noua) si vedeti cum va simtiti.
De cand tin dieta nu mai am dureri ca la inceput pot zice ca aproape deloc
Daaa. Ma doare si sub coaste si in spate si il simt umflat..parca impinge in coaste.
Am fost la gastro si mi-a dat sa iau Debridat si ceva pentru refacerea florei intestinale.
Asa si eu il simt umflat si ma dispera senzatia asta....
Buna ziua. Sunt persoane care in urma tratamentului cu Visanne au reusit sa reduca in dimensiune chisturile endometriozice? Mi s-a recomandat la consultația de astăzi sa încerc totusi si un tratament cu 1tb/zi pe o perioada de 3-4 luni. La consultația precedenta cu un alt medic nu mi-a fost recomandat întrucât in urma experimentelor ce le-au avut dânșii nu au avut rezultate cu el. Menționez ca nu am dureri iar chisturile sunt pe ambele ovare cu dimens medie de 4 cm. Mulțumesc.
Eu am avut chist de 4,5 pe ovarul drept si in urma tratamentului cu Visanne s-a redus la 2,4.
Dupa 3 luni la control mi.a zis k nu mai este deloc,avea in jur de 3cm....nu știu ce sa zic...nu am mers la alt dr....am am mai luat inca 3 luni,in total 6 luni...acum astept sa îmi vina menstruația și sa ma duc din nou la control!
La mine nu a funcționat! Am ținut o cura de 3 luni daca nu 4 luni si nu a dat nici un randament. Totuși incearca! Sanatate!
Nu știu sigur nici dak la mine a funcționat....o sa incerc sa ajung la dl Dr Simedrea sa văd ce îmi zice
Eu sunt op de dl dr. Simedrea si ma simt bine pana in prezent. Sper doar sa nu imi mai recidiveze. Sa fiu bine. O sa incep si regimul de luna viitoare ptr ca am astazi doar 3 sapt de la op.
Mie medicul mi a zis ca nu recomanda vissane decât ca și tratament preoperator deoarece e posibil ca după încetarea tratamentului sa scape de sub control situația și sa se agraveze endometrioza
Gabriela Pîrşan Dl Dr Simedrea ti le-a recomandat?
Administrează
Nu,alt dr....inca nu am reușit sa fac o programare la dl
Dr Simedrea...poate reușesc in Iulie...
Dr. Simedrea este cel mai bun!
La mine chisturile de la ambele ovare au scăzut de la sine (la ovarul drept chiar cu 1,5/1 cm) in schimb a mai apărut încă unul pe ovarul stâng.
Am avut chist de 7cm, iar dupa 8 luni a ramas la fel. Nu toate suntem facute la fel, deci fiecare are evolutie diferita, chiar daca vorbim de acelasi tratament.
Iau de aproape 2 ani și de la 8 cm acum este aproximativ 2 cm...
Nu te deranjează ficatul de la Visanne ?Eu îl iau de 2anni si jumatate fără întrerupere si ma cam doare ficatul
Viorica Candale hmmm nu știu ce sa zic,am avut câteva probleme cu stomacul in schimb
Ce probleme ai avut ?
Fetele, la mine a crescut un chist nou nouț pe ovar, deși, după naștere, de acum 5 ani nu am mai avut nicio problema, acum.iau duphaston 2/zi...aștept controlul în câteva zile, iau și un tratament homeopat intre timp, așa.ca nu știu ce medicament ar avea efect
La mine a avut efect in privinta chisturilor, dar tratamentul are multe efecte adverse....răbdare și încredere...
Ce efecte adverse ti-a creat ție?Mie doar dureri de ficat
Migrene, insomnii, retentie de lichide, creștere în greutate si metabolism greoi....după 6 luni s au mai diminuat, apar in unele perioade...
Eu aveam chist de 4 cm iar dupa 3 luni de tratament chistul meu a ajuns la 3,5. Acum fac incontinuare tratament si sper sa se faca cat mai mic.
La mine au dispărut toate chisturile și mi s-a diminuat puțin chiar și nodulul. Tratamentul cu Viessane ajutat de regim și de supozitoare cu propolis.
Buna ziua!!! Va rog sa ma ajutati cu niste informatii (cele care ati trecut printr-o fertilizare) ...ce se intampla cu embrionii care nu sunt transferati.???...daca nu cer prea mult,as dori care puteti,sa imi spuneti pe scurt ce presupune o fertilizare...va multumesc!!!
Fertilizare este defapt tot procesul de conceptie numai ca in cazul nostru de produce in afara corpului adica in laborator mai apoi fiind transferati in uter si cu embrionii care raman dupa un transfer fie sunt kriocongelati daca vreti ( asta nu este gratis costa destul de mult) fie nu daca nu va permiteti sa ii congelati dar sfatul meu este ca ar trebuii congelati in caz ca ramai gravida o sa ai rezerva in caz ca mai vrei un copil mai tarziu fie nu reusesti din prima si poti incerca iar fara a mai trece prin tot procesul de stimulare injectii punctia e.t.c si un transfer costa si mai putin decat un fiv succes iti doresc
Multumesc,Alina!
Alina...deci eu inteleg astfel: daca nu ii opresti,restul se arunca?
Da, dacă nu ai bani sa îi păstrezi, se arunca tot materialul. Sau dacă vrei, îl poți dona
Hmmm...nasol...eu sunt anti avort etc...si chestia cu aruncatul mi se pare cam aiurea...nu este prea crestineste,ca sa zic asa
Ce sa zic? Dacă aveți posibilitatea, ar fi avantajos și pt dvs sa ii păstrați, pentru ca va vor fii de ajutor. Eu când am făcut FIV am avut 18 embrioni viabili și având posibilitate atunci, mi-au transferat 3 și mai am 15 la "congelator" este avantajos pentru ca eu am ovare polichistice și fac hiperstimulare la tratament și este foarte grea recuperarea, plus ca la următorul transfer nu voi mai plății tot aceiași suma... Deci v-aș recomanda sa ii păstrați!
Multumesc, Mirela!!! Ne gandim si vedem cum procedam...Doamne ajuta tuturor! Sanatate si ganduri bune!
Roxana Roxana da dar nu vrei sa platesti ii arunca
Roxana Roxana nici eu nu am fost de acord cu distrugerea lor,ii poti dona! Sunt atatea femei care sunt disperate pt un bebe si nu pot,E drept cu cei donati se ramane mult mai greu(e vorba de compatibilitatea cu un embrion strain) dar te simti împăcată că de aici, doar cel de sus decide dacă ii opreste din evoluție sau ii da la o mămică!
Valeria,ce sa zic? E un punct de vedere...eu m-as simti ca si cum i-as abandona...complicata problema...aseara am citit ff mult pe aceasta tema...se spunea ca se fac studii pe embrionii ramasi sau se arunca...nu prea cred ca se doneaza pt ca fiecare vrea propriul copil...intr-un studiu se spunea ca in Marea Britanie,s-au facut vreo 70000 de fertilizari si s-au nascut doar 9000 de copilasi...restul? Nu mi se pare in regula...nu ma lasa sufletul sa fiu de acord sa accept 3 embrioni si restul la gunoi...mai ales ca vrem de niste ani buni un bebe...eu personal nu pot ignora ca ce as da la gunoi reprezinta viata,sunt embrioni deja..
Daca ei nu sunt transferati, si rezista se pot congela!
Procedura de Fiv la
Mine a inceput cu analizele medicale, dupa care din a2a zi de CM, am inceput tratamentul injectabil, si am facut monitorizare zilnic, analize si eco, in ziua 15, punctie, ( recoltare) si in ziua 19 transfer!
Multumesc,Ioana!
Buna dragele mele,
Am o intrebare pentru fetele care au luat dipherelin,dupa cat timp va venit menstruatia,dupa terminarea tratamentului??
Eu am fc 2 doze de 11.25mg,pentru 6 luni.
Pe 6 mai se termina tratamentul
Eu am nunta pe 30 iunie si dupa,imediat plecam in vacanta
2 doctori mi-au spus sa nu mai iau dupa dipherelin,anticonceptionale.
Și doctorul care m-a operat mi-a spus sa iau 3 luni dupa dipherelin,anticonceptionale.
Noi oricum ne dorim un bebe,sunt f optimista din punctul acesta de vedere.
Ideea e ca eu aveam niste dureri.. la menstratie,si nu as vrea chiar la nunta, sa ma simt rau din pricina asta.
Ce as putea sa fac ??
Oricum menopauza mi-a afectat inauntru, in sensul ca sangerez dc introduc ceva,sunt ca o babuta de 80 de ani,asa m-i s-a spus!
Dar m-am linistit cand a spus ca atunci cand o sa imi vina menstruatia,corpul meu isi va reveni,si voi fi ca la 14 ani,cand mi-a venit prima data menstruatia sansa mea sa raman insarcinata.
Sa continui cu anticonceptionalele ?pe prospectul cu dipherelin asa spune sa iau anticonceptionale,daca m-am tratat de endo.
Mai jos am atasat diagnosticul meu
Scuze ca am scris mult!
Mie mi-a venit la aprox 3 luni de la ultima injectie. Eu mai repede de 30-40 de zile de la ultima injectie nu am auzit sa fii venit cuiva...
Mie mi-a revenit la vreo 45 de zile după ultima injecție ( 4 am făcut) si am rămas însărcinată la prima ovulație ( cam la 60 de zile după ultima doza) . succes si fericire!
Eu am fc ultima injectie care tine 3 luni,pe 6 februarie si tine pana pe 5-6 mai.
Si sa inteleg ca dupa 40-45 de zile vine menstruatia?depinde si de organism..
Mie mi-a venit dupa 100 de zile,ac-uri nu prea vad de ce sa iei, daca iti doresti bebe...pt uscăciunea vaginala trebuia sa iti dea supliment de estrogen(gel oestrogel pe durata tratamentului, doza foarte mica si usor asimilabil) sau sa folosesti geluri intime pe baza de apa. Apoi sa intrebi care e situatia trompelor? Ca pe analiza apare salpinge, ti-a scos una? Succes si cu nunta si cu bebe, cine stie poate apare in luna de miere.
Da am o tropa si ovarul pe partea stanga scoase.
Sa fie! asta imi doresc
Maine am programare la dn dr.si o sa vad ce trarament imi da pt vagin
Cam o luna jumătate după ultima injectie
Mie dr mi-a recomandat sa raman insarcinata dupa diphereline dar cum nu sunt casatorita mi-a zis sa iau anticonceptionale pana voi dori un copil. Sunt f mari sanse sa ramai insarcinata dupa diphereline, ar fi bine sa profiti de aceasta sansa
La mine a venit la 2 luni după a treia doza de Diphereline, iar la a doua ovulație a venit și bebe
Eu ,idem 3 doze. După ultima doză in decembrie am făcut fiv si nu a fost bebe. Mie mi-a spus dc că nu a functionat in cazul meu.
La mine a venit la nici macar o luna dupa ce am terminat ultima injectie
Am fost la doctorul Ion Ionut. Mi-a spus ca nu vede nicio endometrioza la mine si nu mi-a facut nicio recomandare. Dr. Simedrea mi-a depistat-o, am nodul pe rect si chisturi, dar atunci cand am fost la el mi-a zis ca nu e de operat si mi-a zis ca nu mai e nevoie de o consultatie la dansul. Pana sa ajung la dr. Simedrea nu a depistat nimeni nodulul si endometrioza. Problema mea este ca nu am gasit pana acum niciun doctor care sa "vrea" sa ma monitorizeze - stim foarte bine ce perfida poate fi aceasta boala si ca poate evolua repede spre forme mai agresive. De aceea apelez la voi cu rugamintea de a-mi recomanda un doctor bun care stie de endometrioza si nu te lasa balta de la prima consultatie. Multumesc!
Eu iti recomand pe dna Elvira Bratila. Am fost la consultatie la Monza, mi-a dat tratament si peste 3 luni va trebui sa ma duc la control. Eu sunt operata de 2 luni de endometrioza rectala
Multumesc mult pentru recomandare si imi pare rau ca ai trecut prin asta... Tot la dna Bratila te-ai operat?
Nu..din pacate nu mi-am permis sa ma operez la dansa. Dar pentru control si tratament la dansa ma voi duce. Sanatate multa si mult optimism!
Cristina e bine de stiut ce varsta ai si daca ai nascut sau doresti in curand sau mai tarziu sa nasti. Endometrioza are doua fatete si doua moduri de abordare. Daca momentan nu doresti sa ramai insarcinata , inte- un fel se face tratamentul endometriozei: se induce menopauza chimic cu diverse produse , timp de multe luni... sa opreasca in evolutie endometrioza. Daca doresti bebe, se ignora endometrioza si se incearca in mod clasic sa ramai insarcinata. Pentru a cauta un specialist, te decizi ce vrei.
Cunosc si eu procedurile insa nu imi pot procura de capul meu medicamente (in primul rand pentru ca nu mi le-a recomandat niciun medic si in al doilea rand ptr ca nu mi le dau de la farmacie), ideea este ca indiferent de situatie trebuie sa fie un doctor care sa te monitorizeze si sa managerieze boala
Cristina ideea e a depinde pe ce vrei sa fie specializat. Ignori endometrioza si te focusezi pe bebe... adica doar vitamine, minerale si toate conditiile ptr o viitoare gravida.... Sau cauti medici endocrinolog si ginecolog - care sa faca schema de tratament pana dupa varsta de 40 de ani cand se vor putea scoate overe si uter si curaya endometrioame pe unde vor mai fi.
Cristina Eu recomand cu bilet de trimitere consult la emdocrinologie in Spitalul Fundeni. Acolo primesti si lista de analize hormonale de facut.
Alexandra Filip Catana Dacă ești din București și eu tot Elvira Brătila recomand!
Da sunt din Bucuresti , multumesc mult pentru recomandare, am sa merg si la dansa sa vad cum merge
Ileana IP In Bucuresti mai e si Dr. Mitroi. Vad ca fetele de pe grupurile din strainatate au o parere f buna despre el si au inceput si ale noastre. Am in plan sa ajung si eu pe la el, nu pt monitorizare, caci eu am deja in zona mea medic pt asta si mi-e mai comod asa, dar sa stiu ce alternative sau o a doua parere avizata o sa am in caz ca apar complicatii.
Multumesc pentru sugestie si recomandare
Eu am fost la dr.Mitroi si mi a dat diagnostic diferit fata de Ion Ionut...exact cu ai patit tu cu Simedrea si Ion Ionut, am patit si eu cu Ion Ionut si Mitroi...
Bianca Ghergut da, imi pare rau de aceste cazuri, cineva spunea la o alta postare ca si in endometrioza esti "evaluat" ca eventuala sursa sigura de bani ptr doctori, asa ca beneficiezi de mai multa "atentie" daca ai acest "potential"
Buna dragele mele,
Am o intrebare pentru fetele care au luat dipherelin,dupa cat timp va venit menstruatia,dupa terminarea tratamentului??
Eu am fc 2 doze de 11.25mg,pentru 6 luni.
Pe 6 mai se termina tratamentul
Eu am nunta pe 30 iunie si dupa,imediat plecam in vacanta
2 doctori mi-au spus sa nu mai iau dupa dipherelin,anticonceptionale.
Și doctorul care m-a operat mi-a spus sa iau 3 luni dupa dipherelin,anticonceptionale.
Noi oricum ne dorim un bebe,sunt f optimista din punctul acesta de vedere.
Ideea e ca eu aveam niste dureri.. la menstratie,si nu as vrea chiar la nunta, sa ma simt rau din pricina asta.
Ce as putea sa fac ??
Oricum menopauza mi-a afectat inauntru, in sensul ca sangerez dc introduc ceva,sunt ca o babuta de 80 de ani,asa m-i s-a spus!
Dar m-am linistit cand a spus ca atunci cand o sa imi vina menstruatia,corpul meu isi va reveni,si voi fi ca la 14 ani,cand mi-a venit prima data menstruatia sansa mea sa raman insarcinata.
Sa continui cu anticonceptionalele ?pe prospectul cu dipherelin asa spune sa iau anticonceptionale,daca m-am tratat de endo.
Mai jos am atasat diagnosticul meu
Scuze ca am scris mult!
Mie mi-a venit la aprox 3 luni de la ultima injectie. Eu mai repede de 30-40 de zile de la ultima injectie nu am auzit sa fii venit cuiva...
Mie mi-a revenit la vreo 45 de zile după ultima injecție ( 4 am făcut) si am rămas însărcinată la prima ovulație ( cam la 60 de zile după ultima doza) . succes si fericire!
Eu am fc ultima injectie care tine 3 luni,pe 6 februarie si tine pana pe 5-6 mai.
Si sa inteleg ca dupa 40-45 de zile vine menstruatia?depinde si de organism..
Mie mi-a venit dupa 100 de zile,ac-uri nu prea vad de ce sa iei, daca iti doresti bebe...pt uscăciunea vaginala trebuia sa iti dea supliment de estrogen(gel oestrogel pe durata tratamentului, doza foarte mica si usor asimilabil) sau sa folosesti geluri intime pe baza de apa. Apoi sa intrebi care e situatia trompelor? Ca pe analiza apare salpinge, ti-a scos una? Succes si cu nunta si cu bebe, cine stie poate apare in luna de miere.
Da am o tropa si ovarul pe partea stanga scoase.
Sa fie! asta imi doresc
Maine am programare la dn dr.si o sa vad ce trarament imi da pt vagin
Cam o luna jumătate după ultima injectie
Mie dr mi-a recomandat sa raman insarcinata dupa diphereline dar cum nu sunt casatorita mi-a zis sa iau anticonceptionale pana voi dori un copil. Sunt f mari sanse sa ramai insarcinata dupa diphereline, ar fi bine sa profiti de aceasta sansa
La mine a venit la 2 luni după a treia doza de Diphereline, iar la a doua ovulație a venit și bebe
Eu ,idem 3 doze. După ultima doză in decembrie am făcut fiv si nu a fost bebe. Mie mi-a spus dc că nu a functionat in cazul meu.
La mine a venit la nici macar o luna dupa ce am terminat ultima injectie
Am fost la doctorul Ion Ionut. Mi-a spus ca nu vede nicio endometrioza la mine si nu mi-a facut nicio recomandare. Dr. Simedrea mi-a depistat-o, am nodul pe rect si chisturi, dar atunci cand am fost la el mi-a zis ca nu e de operat si mi-a zis ca nu mai e nevoie de o consultatie la dansul. Pana sa ajung la dr. Simedrea nu a depistat nimeni nodulul si endometrioza. Problema mea este ca nu am gasit pana acum niciun doctor care sa "vrea" sa ma monitorizeze - stim foarte bine ce perfida poate fi aceasta boala si ca poate evolua repede spre forme mai agresive. De aceea apelez la voi cu rugamintea de a-mi recomanda un doctor bun care stie de endometrioza si nu te lasa balta de la prima consultatie. Multumesc!
Eu iti recomand pe dna Elvira Bratila. Am fost la consultatie la Monza, mi-a dat tratament si peste 3 luni va trebui sa ma duc la control. Eu sunt operata de 2 luni de endometrioza rectala
Multumesc mult pentru recomandare si imi pare rau ca ai trecut prin asta... Tot la dna Bratila te-ai operat?
Nu..din pacate nu mi-am permis sa ma operez la dansa. Dar pentru control si tratament la dansa ma voi duce. Sanatate multa si mult optimism!
Cristina e bine de stiut ce varsta ai si daca ai nascut sau doresti in curand sau mai tarziu sa nasti. Endometrioza are doua fatete si doua moduri de abordare. Daca momentan nu doresti sa ramai insarcinata , inte- un fel se face tratamentul endometriozei: se induce menopauza chimic cu diverse produse , timp de multe luni... sa opreasca in evolutie endometrioza. Daca doresti bebe, se ignora endometrioza si se incearca in mod clasic sa ramai insarcinata. Pentru a cauta un specialist, te decizi ce vrei.
Cunosc si eu procedurile insa nu imi pot procura de capul meu medicamente (in primul rand pentru ca nu mi le-a recomandat niciun medic si in al doilea rand ptr ca nu mi le dau de la farmacie), ideea este ca indiferent de situatie trebuie sa fie un doctor care sa te monitorizeze si sa managerieze boala
Cristina ideea e a depinde pe ce vrei sa fie specializat. Ignori endometrioza si te focusezi pe bebe... adica doar vitamine, minerale si toate conditiile ptr o viitoare gravida.... Sau cauti medici endocrinolog si ginecolog - care sa faca schema de tratament pana dupa varsta de 40 de ani cand se vor putea scoate overe si uter si curaya endometrioame pe unde vor mai fi.
Cristina Eu recomand cu bilet de trimitere consult la emdocrinologie in Spitalul Fundeni. Acolo primesti si lista de analize hormonale de facut.
Alexandra Filip Catana Dacă ești din București și eu tot Elvira Brătila recomand!
Da sunt din Bucuresti , multumesc mult pentru recomandare, am sa merg si la dansa sa vad cum merge
Ileana IP In Bucuresti mai e si Dr. Mitroi. Vad ca fetele de pe grupurile din strainatate au o parere f buna despre el si au inceput si ale noastre. Am in plan sa ajung si eu pe la el, nu pt monitorizare, caci eu am deja in zona mea medic pt asta si mi-e mai comod asa, dar sa stiu ce alternative sau o a doua parere avizata o sa am in caz ca apar complicatii.
Multumesc pentru sugestie si recomandare
Eu am fost la dr.Mitroi si mi a dat diagnostic diferit fata de Ion Ionut...exact cu ai patit tu cu Simedrea si Ion Ionut, am patit si eu cu Ion Ionut si Mitroi...
Bianca Ghergut da, imi pare rau de aceste cazuri, cineva spunea la o alta postare ca si in endometrioza esti "evaluat" ca eventuala sursa sigura de bani ptr doctori, asa ca beneficiezi de mai multa "atentie" daca ai acest "potential"
Mda...sunt putini medici specialisti pe endo si se profita, parerea mea.
Christina CriCri daca ai rezultatele la investigațiile facute până acum, Dr Mitroi le poate evalua prin email. Eu am fost pacientă lui si cunosc persoane care au ajuns la el din Irlanda, Malta, Nigeria. Raspunde la whats app f repede. La el pe site si pe pagina de fb găsești mai multe informatii.
Și eu tot Mitroi recomand
Eu consider ca noi ne monitorizam cel mai bine pentru ca noi simțim când se agravează sau se îmbunătățește endometrioza și mergem la control regulat pentru opinie avizata și ajustare tratament in caz de modificarea simptomelor. Endometrioza este o boala cu care se trăiește toată viața. Depinde și ce vrei tu sa monitorizezi sau ce îți dorești (Dc vrei un bebe sau in ce direcție vrei sa mergi de acum înainte.)
Mihaela Manea inteleg ce vrei sa spui, dar degeaba merg eu cu orice simptome la un medic care nu stie nimic despre aceasta boala si in consecinta nu poate sa imi dea niciun tratament adecvat ptr ca nu e instruit, ptr ca asa e in Romania, vezi cazul tanarului sportiv care a murit dupa ce a fost transportat de n ori de la un spital la altul pentru ca nu stiau ce sa ii faca
Catana Mitroi are multe scăpări pe noduli. Chiar azi am vb cu cineva care s-au operat la dânsul iar în operație surprize-surprize nodul adânc infiltrat pe care nu l-am reperat înainte la consult+ eco și pe care i l-am lăsat pe loc. A curățat restul și atât! Deci o fi competent, nu zic nu, dar cred că pe endo mai ușoară.
Alexandra Filip Catana cineva-ul respectiv e membra pe grup sau o poti invita sa ne spuna in ce a constat problema ei? Ar fi mult mai utila o informatie la prima mana decat una care nu stim cat e impresie si cat adevar. Merci.
Alexandra Filip Catana Dr Mitroi opereza toate gradele inclusiv cele complexe asta o știu din ce am vorbit cu femeile din afara țării operate de el. Operează inclusiv noduli după ligamentele uterosacral, uretra si face si rezecția de nerv presacral. Fotografiile din timpul excizie au fost evaluate in grupuri din afara de medici din America, Italia, si au spus ca a operat bine. Chiar aici in grup sunt doua doamne cred care au avut gradul 4 operate de el. Este o doamna din Austria care a mers la el si nu este românca. Este ușor sa comentam din auzite si fără a fi implicate direct, dar cred ca aceste comentarii ar trebui sa vina din partea celor afectate.
Nu cred că e pe grup. A fost operata pe Mitroi, nu i s-au atins de nodul, l-a lăsat pe loc, a făcut Fiv in Austria și în două săptămâni trebuie să nască. Eu nu spun aici impresii, Ileana IP, e fix ce a Zis ea...
Camelia Serban, caută le grup, sunt fete care au fost la dansul la control și nodul deja diagnosticat, iar dansul nu a văzut nodulul. Și nu e doar un caz pe grup...
Adica cine citeste, stie...bineinteles, fiecare se duce unde vrea...
Adica cine citeste, stie...bineinteles, fiecare se duce unde vrea...
Merci de lamuriri, fetele. Deci io nu-s paranoica daca am 3 medici cu care ma consult. Ca se pare ca unul nu ajunge, oricat de bun ar fi el.
Da, și eu tot 3 medici am, Ileana IP, nu strica
Alexandra Filip Catana da am văzut, acelasi medic care in cazul de sus nu a văzut nimic. Vorbeam ieri cu un medic italian care mia spus ca acum au început toti medicii sa vada endometrioza peste tot, iar acum cativa ani nu aveau idee. Se pare ca endometrioza vinde spune el.
Vinde, cu siguranță, dar când ai confirmare prin rmn cu protocol, nu prea mai exista motiv de îndoială...
Alexandra, Asa credeam si eu, dar se pare ca exista motivul de indoiala chiar dupa RMN. Eu am fost operata-n 2014, analizele au confirmat diagnosticul preoperator, in 2016 parea ca endometrioza mi-a recidivat, desi operatia a fost cu excizie (operatie in spital de stat, costuri 0! ); in 2017 RMN cu protocol care iarasi dadea o probabilitate mare ca a recidivat endo (interpretat de dr. Guttman din Cluj si de Prof. Roman si colegii lui din Franta)...apoi Visanne 1 an, acum control cand se pare ca de fapt chisturile nu ar fi endometriozice, caci au scazut f mult pe tratament. Deci pot spune ca am 4 ani fara recidiva si norocul de a fi dat peste medici care nu mi-au jupuit pielea de pe mine doar pt ca sansele erau f mari ca endometrioza mea sa fi recidivat...
Da, Ileana IP, așa este în privința chisturilor. Și mie la rmn mi-au ieșit mai multe chisturi. Pe interpretare scrie endometriozice, iar la eco mi s-a zis de către trei medici că nu sunt endo, sunt hematice. Când am întrebat-o pe doamna Tisea mi-a răspuns că la rmn nu se vede structura lor așa cum se vede la eco, se vede doar că sunt acolo. Dar fiind și aderente și alte chestii in jur, mai ales la pacientele cu endo operata, de obicei pe interpretări se scrie că sunt endo. In privința nodulului nu prea exista dubii la rmn, ăla ori e ori nu e! Iar detaliile despre infiltrare, stenoza, se vad doar la hidro colono CT. Na, medicina nu e matematică. Pe mine mă interesează doar că medicul meu să știe ce să îmi facă și cum să îmi tina endo sub control chiar daca am recidiva. Sunt fete măcelarite la propriu pe grup, chiar recent și nu înțeleg cum poți accepta așa ceva. Deci indiferent la ce medic mergem, consider că factorul de decizie tot noi suntem, să nu lăsăm medicii sa ne măcelărească și să ne capseze ca pe canapele. Așa că cel mai bine este sa fim informate sa mergem chiar și la 5 medici, nu numai la 3, daca noi așa ne simțim în siguranță!
Christina CriCri..Pai bine dar de ce ți-a zis Simedrea că nu mai au nevoie de o următoare consultație daca totuși te-a diagnosticat cu endometrioza? El nu este specializat pe endometrioza? La cine să mergi sa te monitorizeze daca până acum nu ai găsit niciun medic care să știe să te diagnosticheze? Nu l-ai întrebat? Mi se pare f ciudat că nu ți-a recomandat niciun tratament, anticoncepționale macar....
Nu imi vine sa cred ca nici pe grupul acesta nu inceteaza comentariile rautacioase in Stil romanesc
Cum adică??? Ce comentarii răutăcioase,nu înțeleg,cred că la mine te referi,nu?
Angy Olaru Nu am dat toate detaliile consultatiei cu tot cu tratament, ptr ca unele lucruri trebuie sa ramana confidentiale, cert este ca la sf zilei eu am ramas tot pe "din-afara" si tot in impasul de a gasi un doctor avizat care sa ma monitorizeze
Din ce ai scris tu, Christina, se intelege ca ai plecat de la medic nelamurita despre ce ai de facut pe mai departe si atunci ce intreaba Angy e ceva firesc, valabil pt orice medic specialist in endometrioza la care ai fi fost, indiferent de numele si renumele lui... Fata a vrut sa ajute, dar daca ajutorul e interpretat drept rautate, nu inteleg de ce mai solicitati ajutor/ pareri... Acum trecand peste si revenind la problema ta, iti poti intreba medicul ( pe Simedrea) la telefon/ mail ce ai de facut pe mai departe, ca nu ai inteles la consult. Poate asa te va lamuri.
Exact!!! Și eu sunt in căutarea unui medic specialist care să știe să diagnosticheze dar și să mă monitorizeze,chiar daca poate nu sunt într-un stadiu avansat,iar eu mi-am pus mari speranțe în vizită pe care urmează să o fac Dr Simedrea!! De aceea mi-am exprimat surprinderea...doar atât
Simedrea tot spune că sunt fete care străbat țara până la dânsul cu endo mai ușoară,că nu are atâta timp nici dansul și că este greu și pentru fete...Că soluția e să căutăm medici competenți in zona noastră, la Timișoara să ajungă doar cazurile cu adevărat grave, la care nu se baga ceilalți medici. Poate că este aceeasi explicație și aici.
Ileana IP Nu sunt singura Care Nu a fost multumita sau Care a plecat cu mai multe semne de intrebare de la dnul Simedrea, se mai intampla, dar ptr faptul ca am platit dublu decat se plateste in alte locuri la privat, Nu e normal sa trebuiasca sa ii dau mailuri referitor la ce trebuie sa fac mai departe, am fost la consultatii (ce-i drept, la un ginecolog nespecialist) care mi-a zis sa revin in n luni ptr control
Eu repet, in București este Elvira Brătila, zice eu pe aceeași treaptă cu Simedrea, cu echipa mixta care operează endo coloreclata cu rezecții. Dacă vreți pe cineva specialist pe endo și fertilitate este Andreea Veliscu, șefa de secție de fertilizare de la Giulești, care consulta și în Columna. Eu mai fac monitorizare și la Călin Ramona, o super doctora, care din păcate nu operează nodulii și îi cam și ratează la eco (este super pentru grade 1 sau 2, care operează și cazuri mai grave și are echipă pentru rezecții de vezica in Pantelimon, dar repet, nu se atinge chirurgical de noduli la fel ca Mitroi
Angy Olaru vezi ce a scris Alexandra Filip Catana mai sus, de aceea m-am simtit putin ofensata prima data cand am citit comentariul, dar fiind pe net si in scris uneori se pierde semnificatia
îmi pare rău că ai înțeles greșit,nu cred că aici pe grup in situația în care suntem toate ne-ar arde de răutăți...Fiecare incercam sa ajutam cu informații eu așa percep acest grup
Cristina Elvira Bratila lucreaza prin CASAOPSNAJ? Unde e de gasit? email, spital?
La stat o găsești la Giulești, Mistreanu Mistreanca Cristina. Dar operațiile pe colon le face in privat, la Monza. Tu pentru problema ta eu îți pot recomanda sa mergi la Bagdazar, la secția de chirurgie generala, la șeful de secție Valentin Grigorean. Are competența și pe chirurgie gastrointestinală și face chestii super complicate. Îi găsești datele de contact pe situl Spitalului. Poți merge la un consult cu trimitere de la medicul de familie
Alexandra Filip Catana problema e ca sunt multe cazuri de endo cu evolutie neobisnuit de rapida in cateva luni, calificarea drept cazuri usoare de catre dr Simedrea seamana a un triaj artificial care are alte prioritati in vedere si care nu ar fi trebuit sa ma priveasca pe Mine ca pacient. altora le-a recomandat sa mearga la X si Y in Austria Sau Romania iar pe mine m-a lasat in Pom, ca sa ma exprim putin mai direct, este destul de frustrant
Dacă nu ți-a dat un tratament să îți tina pe loc endo, atunci îți înțeleg frustrarea...
Alexandra Filip Catana , cat costa o consultație + eco la doamna dr Bratila, la Monza?
Nu știu trebuie sa suni sa întrebi. Eu nu am fost până acum la Monza, dar la Regina Maria e 500 de lei.
Alexandra Filip Catana , chirurgul spune doar dsca e de operat si concret daca el ar opera. Pentru tratament se merge la endocrinolog.
Păi eu la operație pe parte colorectal ma refeream...
Eu nu inteleg. Dr. Simedrea ti-a dat tratament sau nu?
Lazar Am fost operată de endometrioza de dl dr. Stoian Ioan în 2013. Un medic si om de nota 10.
Clasic sau laparoscopic?
Lazar Gabi Marchis , clasic. Chistul ovarian avea 6 cm.
Eu am fost operata de domnu doctor Bacila Mihai la spitalul Odobescu din Timisoara (grad 2 cu endometriom pe fiecare ovar); prin 2015 mai aveam un chist dar zicea ca e fctional; nu am mai fost la control de atunci (nu luati exemplul meu)
Bună, eu am fost la Simedrea si la fel, nu e cazul de operatie, dar mi.a spus sa revin dupa 6 luni. Eu ma voi duce dupa 3 :)) nuj dc ti.a zis ca nu e cazul sa monitorizezi dar clar trebuie sa o faci. Din cate stiu, el e f bun pe endo
Andrada Covaci eu cand am fost a spus ce a zis si Alexandra Filip Catana mai sus, ca el se ocupa doar de cazurile f grave de endo grad III si IV (eu sunt banuita ca am grad III) si ca pe celelalte el formeaza alti ginecologi pe care ii lasa in toate orasele unde vine.... asteptam macar sa imi spuna numele vreunuia totusi, cum vad ca li se recomanda altor paciente.... eu iau un tratament si problema e ca de unde stiu ca este eficient daca nu poate determina un ochi avizat asta? plus ca recent au aparut noi dureri in zona nodulului, pe care nu le aveam inainte, este normal sa te ingrijorezi cand corpul iti da semne si trebuie sa mergi ca avocatul sa iti sustii cazul la fiecare doctor care de fiecare data ''stie el mai bine ce simiti''
Buna fetelor. Stiti cumva ce efect au baile cu namol de la Techirghiol pentru noi, fetele cu endo? De luni o sa fiu acolo la tratament 2 saptamâni, pentru problema mea cu spatele (hernie de disc...neoperabila....dar care nu ma lasa sa imi traiesc viata/să muncesc la capacitatea normala). Multumesc.
In mod normal namolul nu este recomandat.
Care este explicatia pt care nu avem voie?
As vrea si eu sa stiu de ce nu este ok...pt ca am citit pe net ca namolul are efect puternic antiinflamator.
Roxana Muntean pai pe scurt asa...namolul atrage soarele, zona se incalzeste puternic si favorizeaza declansarea hemoragiilor. Sper sa nu uit sa caut si sa va dau niste studii zilele astea, desi eu imi amintesc ca pe unul din grupuri, nu stiu daca aici sau pe grupul meu, am mai avut vara trecuta discutia asta si parca atunci am pus si studiile. In plus, din pacate si pt mine caci si eu ma simt bine de la namol, niciun medic cu care m-am consultat pana acum in privinta asta nu mi-a dat verde la namol.. :(
Clar Isa Iordache, minunat!
Trb sa gasim alte variante
Aoleu....Eu am endo gradul 3....Mi-au recomandat sa fac kinetoterapie ....
Roxana Muntean tu pentru ce afectiuni vroiai sa faci (in afara de endo)?
Am si eu scolioza si un inceput de hernie...
Eu tot nu am inteles ce trebuie facut pentru ca sa treaca durerile de sciatica cauzate de hernie.....ca cica sint deformări mecanice si daca nu se opereaza.....stai asa pana cand????
Ana Gabriela gimnastica recuperatorie și continui acasa cu Exercițiile
Sau pylates este recomandat și pt endo și prob. de coloana
Ana Gabriela , si mie mi-au recomandat kinetoterapie, dar aveam dureri mai mari si mi-a recomandat dr sa nu mai fac.. asa ca
Înseamnă ca și apa termala este contraindicata tot pe același principiu că declanșează hemoragii
deci nici apa termala nu este ok pt noi? am fost duminica si de ieri am niste dureri cumplite si nu stiu ce poate sa fie.
la mare este voie?
Eu am fost la Sovata, iar ginecologul de acolo, care recomanda tratamentele, după o ecografie și o consultație a spus ca este absolut contraindicat tratamentul termal în endometrioza!
La plaja avem voie?
Multumesc fetelor....
Cu apa termala am inteles si cred ca asa e - ca nu este voie - cu privire la mare si plaja. Plaja am mai facut, insa dupa 2015 cand am facut baie in Grecia si m-au luat durerile de ovare, am zis ca mai bine nu..si nu cred ca voi mai incerca prea curand..de al saratura aia probabil, desi unii ginecologi imi ziceau ca sarea ne face bine, insa eu simptomele astea le-am avut...
Dar la soare e ok daca Stam?
Sigur, sigur nu stiu...cred ca da, dar cu moderatie si sa nu fim la ciclu...
Eu nu pot nici la soare....de cand cu stresul trecut in anii trecuti din cauza endometriozei(nestiind ce am si plimbandu-ma de la un doctor la altul) am si Vitiligo ( depigmentarea pielii)
Trimiteți un comentariu